Școala de vară în Gastroenterologie și Hepatologie – colaborare și excelență în medicina de astăzi
- vizualizări: 103
Pentru al nouălea an consecutiv, Școala de vară în Gastroenterologie și Hepatologie a reunit medici specialiști, cercetători științifici, profesori și conferențiari universitari, medici rezidenți și studenți din domeniul gastroenterologiei, hepatologiei și alte discipline conexe.
În cadrul evenimentului au fost prezentate cele mai recente abordări terapeutice și de conduită medicală pentru patologia sistemului digestiv, participanții fiind familiarizați cu recomandările actualizate în 2025 ale Asociației Europene pentru Studiul Ficatului (EASL) pentru o serie largă de maladii. Totodată, printre temele dezbătute în cadrul reuniunii profesionale au fost: managementul hepatitei autoimune, a hepatitei virale B, ale bolilor inflamatorii intestinale, managementul modern al carcinomului hepatocelular, dar și provocările legate de diagnosticul și tratamentul colangiocarcinomului extrahepatic.
Profesorul universitar Eugen Tcaciuc, șef al Disciplinei de gastroenterologie din cadrul Departamentului Medicină Internă, a menționat că pe parcursul activităților de instruire au fost desfășurate sesiuni interactive și prezentate cazuri clinice, jocuri tip quiz, dialoguri interdisciplinare și sesiuni de întrebări răspunsuri, ce au facilitat înțelegerea abordării integrate și multidisciplinare a pacientului cu afecțiuni digestive, îmbunătățind capacitatea de diagnostic diferențial și de luare a deciziilor terapeutice personalizate.
Școala de vară în Gastroenterologie și Hepatologie, ediția IX-a, a cuprins și lansarea de carte „Steatoza hepatică” – publicație pusă la dispoziția specialiștilor de autorii Angela Peltec, Dan Lucian Dumitrașcu, Ioan Sporea și Eugen Tcaciuc.
„Un interes sporit pentru participanți a prezentat procedura TIPS (Transjugular Intrahepatic Portosystemic Shunt), în traducere – șunt portosistemic intrahepatic transjugular, o tehnică inovatoare efectuată prin radiologie intervențională necesară pacienților cu ciroză hepatică decompensată, ce a fost realizată, pentru prima dată, la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”. Chirurgii endovasculari, dar și medicii gastroenterologi-hepatologi care au participat la această premieră medicală au explicat particularitățile acestui tip de procedură.
Școala de vară în Gastroenterologie și Hepatologie a fost organizată de către Societatea de Gastroenterologie și Hepatologie din Republica Moldova și Disciplina de gastroenterologie a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. Ediția curentă a fost dedicată aniversării a 80-a de la fondarea Almei Mater.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii